Construcția bisericii

Construcția bisericii


„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc!” Psalmul 126,1


Târnosirea bisericii în Mai 2023

Cu ajutorul lui Duneazeu, al mulţimii binefăcătorilor, donatorilor  şi susţinătorilor bisericii, la sfârşitul lui Octombrie 2021 pictura bisericii a fost finalizată.
Încheierea acestei etape s-a sărbătorit la 26 mai 2023, când întreaga biserică, altarul şi  pictura au fost sfinţite de către ÎPS Dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord precum şi de PS Episcop Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

Istoricul proiectului de construcţie

Initiaţiva acestui proiect, aşteptat şi susţinut de comunitatea românească din această parte a Germaniei,  se plasează în timp în  anul 2008. Atunci s-au întocmit primele schiţe şi s-au iniţiat demersurie pe lângă  autorităţile germane. S-au înaintat documentele necesare obţinerii acordului de principiu privind construirea locaşului de cult din lemn, in stil maramureşean. Documentaţia tehnică a fost întocmită şi urmărită in procesul de aprobare de către biroul de arhitectură al domnului inginer Octavian Tobescu din Bonn. Municipalitatea oraşului a fost încântată de frumuseţea edificiului, de unicitatea proiectului în context german și de impactul turistic pe care îl va avea. Mai intâi s-a facut un studiu de impact, s-a stabilit locaţia și suprafaţa, s-a realizat un proiect de construcţie, apoi s-au înaintat Primăriei Bonn cererile impuse. Pe data de 23.09.2010 s-a obţinut o autorizație preliminară de principiu, iar pe data de 20.09.2016 Primaria Bonn a eliberat autorizația finală. Dosarul pentru această autorizare trebuia să conţină situaţia juridică clarificată a terenului pe care se va construi biserica.


Astfel, în urma mai multor solicitări de-a lungul ultimilor ani, pe data de 20 mai 2015, pe baza unei HG, înregistrată cu nr. 363/2015 (publicată in Monitorul Oficial cu nr. înregistrare 407) MAE a semnat la data de 23.03.2016 Protocolul de predare- primire a respectivei parcele de teren, din administrarea proprie în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, în scopul edificării unui lăcaș de cult în beneficiul comunității românești din regiunea Köln- Bonn, Republica Federală Germania. La data de 13.05.2016 s-a semnat un alt protocol prin care Secretariatul de Stat pentru Culte, in calitate de nou administrator , a oferit Patriarhiei Române dreptul de folosința gratuită al parcelei ce face obiectul actului normativ, pe o perioadă determinată de 99 de ani, în scopul edificării respectivului lăcaș de cult prin  Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în termen de 24 de luni de la data primirii dreptului de folosință.

La scurt timp  după primirea terenului, pe 04 iunie 2016 s-a sfințit terenul si piatra de temelie. După o perioadă dedicată măsurătorilor topografice, pe 10 octombrie 2016 s-au început lucrările de pregătire ale terenului respectiv, s-a construit gardul de vecinătate și fundația bisericii. În paralel, biserica a fost construită la Sighetul Marmației, fiind în luna februarie demontată, transportată și reconstruită în întregime la Bonn.
În 2017 s-a ridicat biserica, în 2018 s-au definitivat lucrările de interior și exterior, pe 03 octombrie 2018 s-a inaugurat biserica prin sfințirea iconostasului, iar în 2019 s-au demarat lucrările de pictură. Conform planului de lucru, pictura va fi terminată după sărbătorile de iarnă, până-n martie 2021.
Principial s-a hotărât ca pe data de 13 Mai 2021  Altarul și Pictura bisericii de lemn de la Bonn să fie târnosite.


Dăm slavă Domnului pentru toate!
Evoluția lucrărilor de construcție Evoluția lucrărilor de pictură - galerie foto Articole de presă și reportaje TV

Similar Suggestions

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina
Sfinţii Cuvioşi Paisie, Sila şi Natan de la Putna
Taina preoţiei
Taina sfântului maslu
Taina sfintei împartaşanii