Logodna (cuvânt grecesc, care înseamnă „a-ți da cuvântul”) e rânduită ca introducere sau pregătire a Nunții. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Nunții sau Cununiei. Partea cea mai importantă a slujbei Logodnei e punerea inelelor pe degetele logodnicilor de către preot și apoi schimbarea acestor inele de către naşi.
 
 

Atât la Logodnă cât și la Cununie, mirii sunt însoțiţi de naşi (nuni), ca martori și garanți ai acestei uniri duhovnicești.
 
 

Inelele de logodnă (verighetele)

 

Inelul (verigheta) este semnul iubirii, al credincioşiei și al legăturii trainice între viitorii soţi. Cele două verighete se binecuvintează de către preot, înainte de a fi puse la mâinile logodnicilor. 

 

 
 

 Slujba logodnei și a cununiei se face în naos, adică în mijlocul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este capul familiei, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui, ca una care a fost făcută de Dumnezeu din coasta bărbatului, datorându-i acestuia ascultare.
  

Cel mai important moment al slujbei este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețele mirilor, rostind de fiecare dată cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.
 
 

Semnificația „cununiilor” care se pun pe capul mirilor
 

Cununiile, confecționate din metal, sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuiesc podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, adică de a naşte copii. De aceea se cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”
 
 

După punerea cununiilor, urmează citirea Apostolului (din epistola către Efeseni cap. 5, versetele 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos şi Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia, în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
 
 

Urmează o ectenie, adică o adunare de rugăciuni scurte, după care preotul binecuvântează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin, din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” (Psalm 115, 4). 
 
 

Semnificația paharului din care beau mirii
 

Paharul binecuvântat simbolizează, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi care vor împărtăşi împreună de aici înainte, atât bucuriile cât şi necazurile vieţii. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi.
 
 

Semnificația înconjurării mesei în timpul slujbei
 

Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea mai presus de fire a Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria, care a fost prezisă de proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl cheamă acum Biserica să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a luat în pântece…”. Se cântă, de asemenea, şi  două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinţilor Mucenici…” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule…“, care înseamnă că mirii trebuie să se asemene lui Hristos şi sfinţilor Lui, prin viața curată pe care o vor duce şi în căsnicie, răbdând în iubire toate greutățile care se ivesc în familie.