Sfinții muceninci Cassius și Florentius

Sfinții Martiri Cassius și Florentius și Bonn și Gereon din Köln, împreună cu tovarășii lor, au luat cununa muceniciei probabil în anul 303 sau 304, în timpul prigoanei inițiate de Dioclețian împotriva creștinilor.

Legiunea tebană

Acești mărturisitori făceau parte din legiunea tebană, provenind din Egipt și care era compusă în majoritate din soldați creștini.

Cele mai multe informații despre sfârșitul mucenicesc al membrilor acestei legiuni provin dintr-o istorisire a episcopului Eucherius al Lyonului (Passio Acaunensium martyrum, scrisă în jurul anului 440), la care se adaugă referiri ale lui Grigorie de Tours (Liber Miraculorum, pe la 590), Venantius Fortunatus (sec. VII) și Walafried Strabo (sec. IX).  Mărturisirile mai târzii, întocmite de Jacobus de Voragine (Legenda Aurea, sec. XIII) și de monahul francez Hélinard (Passio Gereonis, sec. XII, preluată în Acta Sanctorum Octombriis vol. 5, Bruxelles, 1852, pp. 37-39), compilează într-o istorisire coerentă amănuntele disparate ale înaintașilor.

Potrivit lui Eucherius, împăratul Dioclețian a trimis pe co-împăratul Maximian Hercules în Galia unde printre romanii stabiliți în zona Lyonului s-a format o un grup armat intitulat bagaudae („luptătorii”), care sfidau guvernarea  imperială. Pentru a restabili ordinea în regiune, Maximian a primit ca ajutor și legiunea tebană, compusă din 6600 (după Legenda Aurea 6666) de soldați. Aceștia, în majoritate egipteni, fuseseră botezați și erau creștini practicanți.

Atunci când Maximian se afla pe punctul de a trece cu armata Alpii în Galia, a aflat că un general cu numele Carausius, având sub jurisdicție regiunea dintre Galia și ținutul populat de saxoni (zona Rinului), s-a răsculat și el împotriva împăratului. La această veste, Maximian a trimis o parte din armata de care dispunea peste Rin. Din aceasta făceau parte generalii tebani Gereon, Victor, Cassius și Florentius, împreună cu soldații subordonați lor.

Martiriul legiunii tebane

După împărțirea armatei, Maximian a dispus ca armata rămasă cu el să petreacă un timp pentru odihnă în localitatea alpină Octodurum (azi Martigny, Elveția), ocazie cu care a ridicat un altar păgân și a ordonat tuturor soldaților să aducă jertfă idolului. Potrivit lui Eucherius, sfântul Mauriciu, conducătorul legiunii  tebane (care potrivit unei tradiții ulterioare, deținea Lancea cu care a fost împuns Domnul) și cei subordonați lui au refuzat să se supună ordinului și au poposit la Agaunum (Maurice d´Agaune). Primind ordin să se întoarcă și să aducă jertfă, nu s-au supus, motivând că sunt creștini. Mai mult, au refuzat să lupte împotriva fraților lor de aceeași credință. Pedeapsa pe care au suportat-o a fost decimarea (uciderea a fiecărui al zecelea soldat), urmată de o nouă decimare, datorită încăpățânării soldaților de a îndeplini ordinul. În cele din urmă întreaga legiune, împreună cu Sf. Mauriciu au fost uciși, fără a se împotrivi, iar trupurile lor aruncate. Moartea martirică a soldaților tebani a avut loc la 22 septembrie 286.

Martiriul sfinților Cassius, Florentius și Gereon

Biografiile sfinte alcătuite mai târziu de Jacobus de Voragine (în „Legenda Aurea”) și de monahul francez Hélinard, continuă istorisirea cu martiriul sfinților de pe valea Rinului, însă se pare că acestea au avut loc la aproape 10 ani distanță, în anul 303 sau 304. Povestitorii medievali relatează că după martiriul din Alpi, împăratul a trimis călăii la Verona (o denumire veche a orașului Bonn), care au executat pentru credința creștină pe Cassius, Florentius și alți șapte soldați, sau după altă variantă, 12. După aceasta, oamenii împăratului au mers la Colonia Agrippina (Köln), unde au întâlnit pe Gereon și 318 soldați ai săi pe un câmp din apropierea orașului, unde mai târziu s-a ridicat biserica „Ad Martyres” (azi Mechtern, lângă Köln). Aceștia au mărturisit cu îndârjire numele lui Hristos și au fost decapitați.

Trupurile însângerate ale martirilor din Colonia au fost târâte pe câmp și aruncate într-o fântână adâncă. Mai târziu, pe locul martiriului lor a fost construită o basilică. Un martiriu asemănător s-a petrecut în Xanten, 100 km mai la nord, cu Sfântul Victor și 330 de tovarăși ai săi. Alți martiri din aceeași legiune au fost executați în același fel în Solothurn (Victor și Ursus), precum și la nord de Trier, craniile și oasele celor din urmă fiind păstrate până astăzi în biserica Sf. Paulin din oraș. Sfinții din cele trei orașe de pe valea Rinului sunt sărbătoriți la 10 octombrie, deși este greu de crezut că toate cele trei martirii au avut loc în aceeași zi, data de prăznuire fiind atestată prima dată în Martirologiul ieronimian (datat în jurul anului 430).

Venerarea

Toți sfinții martiri menționați mai sus au fost venerați la scurtă vreme după moartea lor, creștinii ridicând basilici deasupra sau în apropierea mormintelor acestora, însă exceptând pe Sf. Maurițiu și cei împreună cu ei, despre care episcopul Teodor din Octodurum scria în 375 că sunt cinstiți într-o biserică proprie, pentru toți ceilalți documentele referitoare la venerarea lor sunt ceva mai târzii. Un act de donație, semnat de nobilul Helmgar, atestă pentru prima dată existența unei basilici dedicate sfinților Cassius și Florentius în 649 d.Hr., însă aceasta, potrivit cercetărilor arheologice, se pare că datează din sec. IV. La 2 mai 1166 preotul comunității Sf. Cassius și Florentius a dispus scoaterea moaștelor celor doi sfinți, probabil cu ocazia ridicării actualului dom, pe care le-a așezat într-o raclă. Cu această ocazie, episcopul Rinaldus din Dassel a dispus  mutarea moaștelor în altarul principal din dom, fiind apoi ascunse, în 1643, în timpul războiului de 30 de ani, de frica profanării lor. Abia în 1928-1929, în urma unor lucrări de restaurare, au fost redescoperite într-unul dintre turnurile corului domului, iar în 1971 au fost așezate într-un nou relicvar.

De asemenea, existența unei basilici la Köln, ridicată în cinstea Sfântului Gereon și a însoțitorilor săi, este confirmată în 590 de Grigorie de Tours. Aceasta se pare că exista deja pe la mijlocul secolului al IV-lea, fiind ctitoria Sfintei Elena, mama împăratului Constantin, fiind împodobită cu mozaicuri și  metal strălucitor. Potrivit legendei, biserica a fost construită fără lemn și ieșea în evidență prin strălucirea ei aurie, fapt pentru care locuitorii din Colonia au ajuns să îi numească pe sfinții martiri cu titulatura „Sfinții de aur”.

Și la Xanten există o basilică foarte veche, dedicată martirilor Victor și cei împreună cu dânsul.

Potrivit tradiției, Sfântul Gereon și tovarășii săi au primit martiriul pe o coloană care acum se află la intrarea în basilică, sângele lor curgând de pe sabia călăului pe ea. Creștinii au venerat această relicvă, iar în Evul Mediu credeau că ar avea capacitatea de a distinge binele de rău și să pedepsească pe răufăcători. Din acest motiv, pe ea sunt scrise cuvintele cuvintele: „ Adde fidem, fuit hic pridem fusus cruor idem/ ad lapidem, si dem me male, punit idem” („Crede: chiar pe această piatră a curs odinioară sânge/ dacă sunt vinovat, îmi voi primi aici pedeapsa”). În 1794 armatele revoluționare franceze au spart coloana și au cărat partea superioară a ei într-o pădure din Brauweiler sau Bergheim, lăsând-o pe drum, unde s-a pierdut.

Sfinții Cassius și Florentius, precum și Sf. Gereon sunt reprezentați iconografic în bisericile dedicate lor, iar numeroase altare și statui votive sunt de găsit în zona renană, dar și în alte părți ale Germaniei.